Problemele auzului

         Cele mai reprezentative boli ale sistemului auditiv deosebit de complex sunt: Otita medie, însoţită de dureri uşoare sau severe, eventual cu urmări durabile , este o boală cu evoluţie mai severă. în caz de otită medie, adresaţi-vă mereu medicului. Otoscleroza reprezintă o afecţiune ereditară a structurilor osoase de la nivelul urechii medii, însoţită de deteriorarea auzului. 

Urechea interna si transmiterea sunetului

          Membrana ferestrei ovale transmite vibraţia cochleei. In aceasta, prin intermediul organului lui Corti, vibraţiile se transformă în impulsuri electrice.Impulsurile sunt transmise către scoarţa cerebrală prin intermediul nervului auditiv aflat în acest canal. Stimulul astfel creat este perceput ca sunet.Transmiterea sunetului se realizeaza prin oase si anume o parte din undele sonore ajung la urechea internă direct prin oaseler capului, în primul rând, prin osul temporal. Aceasta explică faptul, că putem auzi chiar şi când canalul auditiv exterior este înfundat sau timpanul suferă o traumă.

Functionarea organului auzului

         Pavilionul urechii captează undele sonore asemănător unei pâlnii, astfel, prin intermediul canalului auditiv exterior, acestea ajung la timpan aproape dublu amplificate. Timpanul, această membrană subţire, separă urechea externă de cea medie. Urechea medie este compusă dintr-o cavitate şi trompa lui Eustache. Cele trei oscioare din cavitatea urechii medii, care formează lanţul osicular auditiv sunt: ciocănelul, nicovala şi scăriţa. Ele transmit mai departe sunetul: vibraţiile timpanului se transmit mai întâi la ciocănel, care la rândul său „loveşte" nicovala. Nicovala transmite mişcarea scăriţei, a cărei bază atinge membrana ferestrei ovale.

Auzul si functia acestuia

   
     Urechea, organul auzului, este unul dintre cele mai importante organe senzorial* care recepţionează excitaţiile din mediul înconjurător. Auzul joacă un rol deosebit de important în procesul comu-nicaţional dintre oameni. | în lipsa acesteia nu ar exista nici vorbire, nici muzică, iar comunicarea ar fi mult mai săracă.  Urechea percepe undele sonore dirijate de pavilion, adică vibraţiile aerului sau ale apei. In vid sunetul nu se propagă, e unitatea de măsură a frecvenţei o reprezintă numărul vibraţiilor pe secundă, adică Hertz (Hz). Urechea umană poate percepe sunetele foarte joase de la 16 Hz şi până zla cele foarte înalte, ascuţite, de 20.000 Hz. 

Esofagul

    Esofagul coboară în spatele traheii, în continuarea farin-gelui, aproape paralel cu traheea, pe partea stângă a coloanei vertebrale, prin diafragmă, spre stomac. La intrarea şi ieşirea din esofag, sfincterii în formă de inel coordonează deplasarea hranei. Mişcarea esofagului cu perete musculos dirijează continuu hrana dinspre farin-ge spre stomac. Din acest motiv am putea mânca şi cu capul în jos.

Sunetele de deasupra inimii

       Mărimea şi localizarea inimii diferă de la un individ la altul în funcţie de conformaţie, poziţia diafragmei, forma toracelui. Mărimea şi proiecţia toracică ale inimii se pot determina cel mai simplu prin ciocă-nire. în zona în care inima se află imediat sub peretele toracelui, la un ciocănit încet se aude un sunet absolut surd, iar în zona în care inima este acoperită de plămân, la un ciocănit de intensitate medie, se aude un sunet relativ surd.

Inima

         Inima este localizată în cea mai mare adâncitură a plămânului stâng, în spatele sternului. Inima este un organ cavitar, sub formă de con fără vârf, cu perete musculos. Pe partea superioară a conului, la baza inimii se găsesc atriile, respectiv vasele importante de sânge care intră şi ies din inimă. Vârful inimii este format din ventriculi. Sistemul cavitar al inimii este format din patru cavităţi, ventriculul stâng, atriul stâng, ventriculul drept şi atriul drept, care sunt despărţite de sept, valvele atrio-ventriculare şi valvele semi-lunare. Sarcina inimii este asigurarea circulaţiei, irigarea cu sânge a organelor.